Dincolo de ultima lumină
Sistemul Solar a rămas în urma navei. În față, câmpul de stele este imens și aproape lipsit de scară: nicio suprafață, nicio orbită, nicio lume apropiată după care trecerea să poată fi măsurată. Motoarele ard puternic, dar expediția pare tot mai mică.
Schimbarea de scară devine și o schimbare lăuntrică. Capitolele anterioare au fost purtate de mișcare—lansare, accelerație, desprindere. Aici, distanța capătă greutate psihologică. Vocile omenești se sting în muzică; uimirea rămâne, dar nu mai poate fi despărțită de singurătate.
Înainte nu mai sunt decât stelele, iar din urmă nu mai răspunde nicio lumină familiară. Nava nu mai părăsește doar un loc; duce cu ea absența acelui loc.
Cât de departe poți călători înainte ca distanța să înceapă să te schimbe?